Sindromul Stativul de Sapoca

Ce vremuri nebune traim! Fiecare secunda aduce rasturnari de situatie pe care nu le poti previziona. Nimic nu mai este predictibil si logic. Zici ca ne am asezat impotriva noastra si ne smulgem parul din cap cu o placere diabolica.

Mefisto de am fi fost, un Mefisto colectiv si tot nu ar fi iesit Iadul atat de articulat.

Pe la inceputul anului citeam previziunile unei astroloage competente si probabil autorizata in domeniu prin recunoastere civica, si doamna asta spunea ca va fi un an framantat, cu schimbari majore si evenimente cosmice.

Nu stiu daca a nimerit-o, daca s-au aliniat stelele si planetele in trigoane si alte minuni pe care nu le inteleg insa de un lucru sunt sigura: mai avem foarte putin si devenim paranoici. Daca nu care cumva suntem si nu mai putem recunoaste.

Sa revenim la plebicist. Atentia publica si prime time-ul au fost tinute de justitie.

Lupta inutila a doamnei Kovesi pentru pozitia de procuror european. Si liniste.
Alegeri europarlamentare, schimbari spectaculoase, scandal si liniste.

Cazul Sorina. Abuzuri, circ public, implicari, declaratii, caramida in piept si liniste.

Caracal. Halucinant. Orice am incerca, in aceasta speta ni se va spune ca este o ancheta in desfasurare. Inca nu stim dupa o luna daca ne aflam in fata unei retele de trafic de persoane, in fata unui omor sa mai multor omoruri, nu stim nimic…
Stim doar ca nu stim nimic. Disfunctionalitati, lipsa de profesionalism, dezinteres sau din contra interese ascunse.
Pare ca intreg Caracalul este suspect.

O tema publica este inlocuita cu alta in vreme ce peste precedenta se aseaza linistea.

La cateva saptamani distanta de drama din Oltenia, in alta parte de tara, in zona Buzaului, in spitalul de neuropsihiatrie Săpoca, un pacient internat cel mai probabil pentru celebra si populara „dezalcoolizare” il apuca o criza in miezul noptii, si ca intr-un scenariu horror investeste un banal stativ medical cu puterea mortii. Urmarea nenorocirii numara 6 morti in final si 7 raniti grav. Nimeni nu vede si nu aude nimic. Nimeni nu are timp de reactie. Nimeni nu are putinta si puterea de a opri moartea intr un spital public. Unde asemenea riscuri erau indeobste cunoscute. Unde erau obligatorii masuri precise dat fiind specificul unitatii medicale. Aberant, nu?

N am cum sa nu mi amintesc o alta poveste relatata in urma cu multi ani de presa din zona. O femeie de 36 de ani pare mi se, statea in statie asteptand autobuzul. Si a cazut un balcon pe ea. Aberant, nu?

Contemporani cu aceste evenimente, stam cu mainile in san cu totii. Suntem socati, mirati, indignati, furiosi si cam atat. Analizam, disecam , strigam si uitam.

Si invariabil, paralizati se aseaza peste noi frica de stativul de la Sapoca. Nu mai bine stam linistiti cat timp nu ni se intampla noua?
Nu i mai bine daca nu vedem, nu auzim si nu actionam cat timp fiecaruia dintre noi ii este bine? Pana ne loveste.

Oferta pe care statul al carui cetateni suntem este minima catre deloc. Siguranta noastra este in pericol,viata noastra este in pericol si ce sa vezi, de multe ori libertatea noastra este in pericol.
Pericolul asta vine din doua directii. Din intunericul fabricantilor de infractionalitate si din lipsa de reactie sau reactia defectuoasa a statului. Investit cu coercitie.

Stam buimaci in fata a doua stative de Sapoca. Nefericita optiune.

Parasind pamantul alunecos al capacitatii noastre de a filosofa independent de stiinta filosofiei si iesind din topica retorica a mintilor excitate de un cotidian haotic, ne intoarcem hotarat la ce ne pricepem cel mai bine.
La politica si la justitie. Si la taiat magistral creanga de sub propriile picioare.

Suntem o natie desteapta cu un talent inepuizabil in a recita paroxistic Miorita pe scena celui mai tare teatru de comedie.

Avem un ras cristalin cu puternic accent dramatic continator de praf si pulbere.

Stiu, candideaza Mircea Diaconu! Zici ca suntem in Actorul si salbaticii. Si de marele actor candideaza cine il mai apara pe Caratase?

Astazi a fost o zi nebuna. Demna de vremuri nebune. Dar care din pacate nu va intra in istorie. Manualul de istorie dupa care vor invata copii copiilor nostri va evita cu gratie o halca mare de timp. Istoria mare ne va strivi sub talpa, pentru ca, nu i asa, ce sa scrie despre noi?

Nici o carte din biblioteca viitorului nu va scrie ca ALDE a iesit de la guvernare azi iar guvernul Dancila a ramas brusc fara majoritate parlamentara.

Nici o carte nu va pomeni despre faptul ca ALDE s-a aliat cu Pro Romania. Sau ca Iohannis s a intors de la vila Neptun, daca o fi facut-o.

Nici un scrib nu va scrijeli faptul ca Ludovic Orban, liderul unui partid mare cu dimensiuni minuscule a anuntat o motiune de cenzura.

Nici ca de frica motiunii noaptea asta va fi noaptea chinurilor facerii. Facerii unei noi majoritati parlamentare.

In schimb Stativul de Sapoca va deveni speta scoala. Cazul Caracal va intra in tratatele de criminalistica iar despre Dragnea se va vorbi cu respectul cuvenit unui detinut politic.

Si am sa va spun de ce. Am trait perioada in care Seniorul Coposu a fost demonizat. Caricaturizat. Umilit. Si supus oprobiului public.

Nu suporta comparatie, dar astazi se vorbeste despre Corneliu Coposu ca despre un sfant. O fac inclusiv cei ce l au demonizat. Cei ce l au batjocorit. Si o fac cu emfaza. Doar ca noi am uitat.

Am trait epoca Adrian Nastase. Nimeni, niciodata n ar fi crezut ca se va vorbi despre rasatul intelectual inainte de toate, fost ministru de externe, fost prim ministru, ca despre un puscarias.

Sau cine ar fi crezut ca Laura Codruta Kovesi nu va fi vesnica la DNA…

Si exemplele pot sa curga in sprijinul ideii.

Doar ca spre deosebire de Kovesi, stativul de la Sapoca frizeaza vesnicia. In Pantenonul nenorocirilor….

Va continua.

Candva.

Reclame

Statul idiot loveste iar

De doua zile privesc inmarmurita la o tragedie de proportii. Si nu sunt cuvinte mari. Orice viata pierduta, orice viata nesalvata, orice viata luata la misto de cei ce ar trebui sa o apere, este o tragedie fara margini.

Ieri am urmarit in stare de soc dar cu speranta in suflet fiecare stire, fiecare postare, fiecare informatie oficiala sau pe surse, asteptand ca de undeva sa apara copila asta. In viata! Indiferent cum. Batuta, violata, legata, insa in viata!

Dupa Sorina si Alexandra si Luiza si cate vor mai fi, am ajuns la concluzia ca nu ne apara nimeni. Ca de sigurannta noastra nu se ocupa nimeni. Ca este o vrajeala maxima la care se adauga cheltuieli exorbitante, cand de fapt fiecare dintre noi in viata si tara asta este pe cont propriu.

Iarta-ma Alexandra, oriunde ai fi, in cer sau pe pamant pentru ce am sa spun acum. Dat fiind faptul ca nu e suficient doar sa plangem ca natiune cand unui copil i se intampla asa ceva.

Si pentru ca fiecare dintre noi nu poate asista pasiv la paralizia generala a organelor statului. Stat platit din banii nostri.
Actorii oficiali implicati in aceasta poveste dramatica au facut pe dracu! Cum, cred eu ca fac in fiecare situatie de genul acesteia. Actorii oficiali, responsabili cu apararea vietii, proprietatii si a ce mama naibii mai vreti voi au alte preocupari si activitati decat acelea pe care ar trebui sa le aibe.

Stiti ce cred eu? Ca nu lipsa de tehnica a imbecilului de STS a dus la o asemenea drama. Ci de la un capat la celalalt a fost un concurs cretin de vinovatii pasibile de puscarie. Punct.

De la inregistrarea plangerii despre disparitia copilului pana la descinderea de la 6 dimineata. Un prost a primit plangerea nu a luat-o in serios, si i-a spus parintelui ca asa e cu fetele astea. Pleaca si apar. Idiotul pamantului ar trebui sa plece acasa. Si dupa ce a ajuns acasa sa-si faca bagajul sumar si sa se duca dracului la puscarie. Evident, respectandu-i drepturile. Asa cum au respectat drepturile Alexandrei si familiei ei.

Pentru ca stiti ce? Parintele ala nu se ducea la politie disperat sa reclame disparitia daca fata lui ar fi mai plecat de acasa. Dar ce te faci cu profesionistii platiti sa ne apare care te iau peste picior si te trimit acasa sa astepti, ca asa sunt fetele astea. Serios? Nu mi-as fi dorit sa i se intample idiotului una ca asta, pentru ca nici un copil din lumea asta nu trebuie sa treaca prin asa ceva.

Fetita asta, cand reuseste sa aiba acces la un telefon, cu un curaj iesit din comun, suna la 112. Nu o data, ci de trei ori !!!!!!!!!!! Era un copil educat, nu? Stia ce sa faca in situatii de genul asta. Nu si-a sunat familie, prieteni, colegi ci s-a adresat exact unde trebuia. Stiti ce inseamna asta cretinilor? Ca v-a investit cu viata ei!!!

Si voi ce ati facut? N-ati fost capabili sa identificati o casa de rahat in Caracal. O casa ce pare parasita, caini multi si un nuc. Atat de prosti sau de nepasatori sunteti? Va spune copila ca este batuta, violata, legata cu sarma si voi va luati timp sa constituiti un dosar penal. Exact timp nu aveati idiotilor!!!

Ce mama dracului ati facut de la orele 11 pana la 19 cand DOS va da locatia exacta. Fara sprijinul STS. Mi se blocheaza mintea gandind ca locul ala putea fi identificat in maxim jumatate de ora fara sprijinul savantelor institutii, fara mari calcule tehnice si fara mandat de perchezitie, ascultare sau mai stiu eu ce alte mijloace numite pompos specifice.

Sa va duceti dracului cu masurile si activitatile voastre specifice cu tot! De la orele 19 pana dimineata la 6, cum sa stai ma in pasivitate in masina de filaj sau unde dracu ati pierdut vremea, dupa judecator, dupa stele verzi pe pereti, dupa hartiile vietii intru acoperirea voastra, in timp ce unui copil i se intamplau lucruri de iad?

Stiti unde s-a vazut cel mai bine cretinitatea? La atitudinea procurorului de la Parchetul de pe langa Judecatoria Caracal. Boul ala rezistent de s-a rugat toata lumea de el sa descinda, dar ce sa vezi, omul a refuzat vehement pentru ca astepta ora legala 6 in viziunea prostului pentru ca n-a vrut sa-si creeze probleme. Si pentru ca in micimea lui a gandit ca nu-i decat o fata violata si batuta eventual. Pe langa multe altele ce ar mai conta una.

Il si vad pe idiot, crezandu-se un mic Dumnezeu, simtindu-se Dumnezeul Dumnezeilor, cum se lasa rugat. Si ce si-a zis in mintea lui? Mama asta e momentul vietii mele. Ce important sunt eu! De ce sa fiu normal, ca atatia altii si sa zic da, cand astia se mai pot ruga de mine cateva ore. Cand ma mai intalnesc eu cu asa ceva? Aici la Caracal?

Si mai am o intrebare. Cum dracu au perchezitionat trei case fara legatura cu cauza, in timp scurt, iar cand a trebuit, repet, avand date exacte, sa actioneze ca atare, au stat precum cretinii asteptand dimineata? Cand stiai deja ca acolo se intampla o tragedie?

Tot ieri il ascultam intr-o interventie televizata pe chestorul Buda, aflat in drum spre Caracal, cum a mintit ca a fost declansata procedura de urgenta. Am convingerea ca si seful politiei a fost mintit. Dar nici nu a verificat. O mai ascultam pe procurorul sef al Parchetului de pe langa Tribunalul Olt, cum vorbea cu emfaza si teatral, de la nivelul superior al functiei sale catre muritorii de rand, ca anu o lasa deontologia sa spuna dracului ce stie si ce a vorbit cu boul baltii. Perfect. Deontologia v-a lasat in schimb sa permiteti ca un copil sa treaca prin chinurile iadului.

Ce ar trebui sa se intample? Demisi toti, vorba cuiva, pana la femeia de serviciu, si in functie de gradul de implicare sa raspunda penal. Fara discutie. Pentru ca daca si povestea asta ramane asa, soldata cu vreo cateva demiteri, de data asta idiotii adevarati suntem noi. Fiindca permitem.

Chiar daca Alexandra, printr-o minune cereasca este gasita maine, si ma rog pentru asta cum nu m-am rugat pentru mine, situatia ramane aceeasi.

Iar noi, blamati, ne rugam sa se intample un miracol, o minune dumnezeiasca, de parca banii publici se duc catre ceruri si nu catre institutii obligate la apararea individului.

Pentru ca daca asa stau lucrurile, de maine nu mai platesc nici o forma de impozit catre stat ci imi investesc banii in acatiste fiindca s-ar putea sa aibe mai mult efect.

Cu tot sictirul de care sunt in stare iti spun draga stat, draga presedinte, draga procuror, draga sts, draga politie, draga anaf, draga ministru, si draga sef sa te duci dracului. Si sa nu ma identifici instant daca imi iau topor sa ma apar singura. Pe mine si familia mea.

Zici ca suntem nebuni…

Traim timpuri absolut aberante. Lipsite in primul rand de o logica a bunului simt. Lipsite de oameni cu stofa. Cu stofa de politicieni, de administratori, de presedinti si de ce mai vreti voi.

In timpurile astea noi respiram sacadat, inecându-ne cu fiecare soc servit de hazard, ca asa cum spuneam logica si organizare sociala nu mai e.

Daca n-ar fi de plans mocnit si amar, ar fi de ras spasmodic. Sau cu zguduieli.

Asadar Procurorul General al țării se face ca ploua. Se face ca nu se afla in mijlocul unui scandal urias cu privire la fosta domniei sale calitate. Anume aceea de presedinte al Comisiei de liberare conditionata de la celebrul lagar anticomunist Aiud.

Ignora si ne pune la incercare rabdarea, sfidand bunul simt cu o nesimțire demna de eticheta de torționar.

Au trecut doua săptamani si ceva iar Augustin Lazăr n-a facut un gest. Unul minim ce-ar putea sa țina de iertare. Despre demisie, nici gand. Pentru ca numai un om cu educatie si valori crestine solide ar fi facut pasul in spate.

Dar unde ați vazut voi securisti cu educatie si valori crestine solide?

Iar peste toate cele, același individ iese astazi triumfal anunțand hâd si cu emfaza ca s-a trimis in judecata Dosarul Revolutiei.

Hai sictir dle încă procuror general! Nu va e rusine? Vorbiti de celeritate dupa 30 de ani?

Hai sictir dle procuror general! Va apreciez rapiditatea apăsării pedalei de accelerație pentru a ca acoperi urmele trecutului odios, dar nu mai ține!

Si apoi, sa nu incerce cineva sa spuna ca pentru degringolada din Decembrie 1989 sunt vinovati doar 3 oameni, pentru ca nu cred. Pentru ca nici un om cu scaun la cap n-ar crede!

Nici din prestatia dlui ministru al justitiei nu mai se intelege mare lucru. Decat goange pe facebook cu termen de expirare.

Iar motiunea simpla se amana pentru miercuri. Din lipsa de cvorum. Si de interes probabil. Nu spun ca dl ministru TT trebuie sa plece. Nici sa stea. Pentru ca doar sta. Si pare absolut preocupat de retele de socializare.

Iar completele de 5 de la Inalta Curte au ramas in pom. La fel si codurile. Probabil si completele de 3. Si celelalte.

O mana de magistrati s-au intors de la Bruxelles asa cum au plecat. Cu jalba tot in proțap. Dar cu veleitati de politicieni.

Doamna Kovesi pare ca o mai sustin doar vestele galbene.

Partidul National Liberal, primul de ar fi trebuit sa ia pozitie ferma cu privire la scandalul momentului, tace precum mortul in păpușoi. Si firav, prin cateva voci neavizate gângurește ca ” așa erau vremurile” si ca bietul tânar procuror, cu un dosar de cadre bun, n-avea săracul ce face. Motiv pentru care se justifica prelungirea detentiei politice a unui om ce a vrut sa fie liber, pentru ca ăla era trendul.

Bravos natiune, halal sa-ti fie!!!

Cat despre seful statului, presedintele tuturor românilor, falnic ca bradul si viteaz de nu se poate, n-am a zice decat: Rusine!

Rusine ca presedintele tace. Ca sfideaza de asemeni bunul simt si ca si bate joc fățis de suferinta poporului asta. Si ca de fapt, devine complicele atâtor alți tortionari.

Si ca gramada sa aibe moț, dl presedinte lanseaza astazi o carte. EU.Ro

Aveam nevoie de scrierile dvs dle Iohannis. Dar mai inainte de asta aveam nevoie de un presedinte.

Zici ca suntem nebuni…

Ce-aș fi facut eu de-aș fi fost procurorul general Lazar

Daca eu as fi fost procurorul general al Romaniei si anume Augustin Lazar, daca as fi avut o asemenea istorie in spate, daca as fi fost un tortionar cu gandul si fapta, as fi plecat acasa.

Nu ca un gest de onoare. Pentru ca onoare nu mai exista. Exista o acuzatie grava impotriva unui individ care s-a strecurat tacut si tenace prin istoria tulbure a ultimilor 30 de ani, si a ajuns mare. Atat de mare incat mai mult de atat n-ar avea unde.

Ascultand mărturiile lui Iulius Filip si a altor dizidenti anticomunisti, realizez cu groaza că ororile astea s-au intamplat in anii ’85-’88, nu in anii ’50, asa cum ne-am fi așteptat mulți dintre noi.

Cel mai probabil sunt sute de Lazări in țara noastra, cel mai probabil sunt inca mulți magistrati in viață care au condamnat la moarte până in ’89. Spaima se ridică la cote inimaginabile, gândind ca oamenii aștia au judecat si dupa anii ’90 multă vreme.

Lazăr supraviețuitorul sistemului cocoțat pe crucile atâtor eroi ai neamului ăstuia pe care i-a ținut în temniță, prelugindu-le suferința cruntă, ne rade in nas comunicându-ne pretențios ca au trecut prea mulți ani să-și mai amintească despre relele comise.

Un fost condamnat politic povestea aseara despre cum un securist a infipt creionul in ochiul unui deținut politic. Nu pot continua mai mult datorita furiei ce mă incearca. Nu mai pot vorbi despre multe mărturii privind metodele de schingiuire ce bat de departe nenorocirile Evului mediu.

Revenind la Lazăr, simt nevoia sa-l transform in substantiv comun. Pentru ca dupa ce s-a cățărat până in varful ierarhiei cu o tenacitate si un oportunism demne de invidiat, cum numai un torționar rezistent putea sa o faca, iși bate joc de o nație intreaga. Pentru ca nu pleaca, ba mai mult mai vrea un mandat…

Mi-e rușine de mine, mi-e rușine de noi privind cum omul acesta sfideaza istoria. Istoria aceea curată scrisa cu sângele atâtor suflete si trupuri schingiuite inuman de semeni de ai lor. Semeni asemeni dlui Lazăr…

Daca-aș fi fost procurorul general Lazăr, astăzi aș fi cautat o poartă prin spate și aș fi iesit tăcut cu dorința sa mă ascund atat de ascuns incât nici eu sa nu mai știu unde sunt. Admițând ca am îmbătrânit suficient cât să se fi trezit conștiința..

Admițând ca am dus o povara peste puterile mele….

Dar nu sunt Lazăr. Și nici Lazăr n-ar putea fi eu vreodata. Pentru ca nu e in stare. Pentru ca in structura domniei sale nu exista poarta din spate. Nici conștiință. Nici onoare. Nici demnitate. Nici dureri. Nici moarte măcar…

R’aţi ai dreaq de pesedişti

sau pentru că aşa nu se mai poate…

sau pentru ca m-am enervat…

sau pentru că de azi vă injur in fiecare zi…

Ultimul an m-a umplut de fericire. Si-am sa va spun de ce. Eu n-am simpatii politice. N-am avut niciodata. Probabil nici n-am sa am vreodata decat daca intr-o buna zi un psihiatru ar constata medical ca sunt nebună. Atunci m-aş scoate şi n-aş mai raspunde pentru acţiunile mele, bune sau proaste pentru simplul fapt ca ar fi puse sub semnul nebuniei.

Apăi,de ce gandesc aşa? Fiindca politica vietii mi se pare o mare pierdere de timp, de bani si de resurse. Mi se pare un teatru ieftin si cu riscul de a parea ruptă de realitate, găsesc normal ca o societate ideală ar trebui condusa de tehnicieni. Adică de meseriasi. Un doctor la sănătate, un jurist la justitie, un economist la economie, un militar la aparare si tot asa. Tăiaţi-mi gatul, dar aşa gândesc…

Pe langa faptul că omu’ de candidează tre’ cuumva sa dea măsura valorii lui. Cine e, ce-a facut in viaţa asta, care îi sunt realizările notabile. Că de nu ai realizari notabile faci parte din marea masă a normalilor ce doar trebuiesc conduşi.

Bine, pân’ aci’ am justificat light de ce gandesc aşa. Cu ultima corecţie. Anume ca tehnocraţii de s-au perindat pe la noi in ultima vreme, orice au fost mai puţin meseriaşii de care vorbeam mai sus.

Revenind la plebicist, io sunt jurist. Singura mea arie de acoperire asta este. N-am realizări notabile, n-am inventat nimic, n-am revolutionat nimic, deci sunt un neica nimeni. Adică io sunt prezumată ca fiind electoratul. Ala de se scoală dimineaţa, se spală pe ochi si are aşteptări. Ala de in ziua votului se imbracă in hainele bune si are impresia ca va schimba lumea. Ala de se închină la o icoană si pleaca spre secţia de votare.

Or, cum io mă pricep la un singur lucru in viaţa asta cu privire la ăla am sa-mi dau cu parerea. Ţn orice altceva m-aş baga is neavenită.

Si mai am un drept. M-am nascut cu el. Ala de-mi permite să selectez. Adica mai neaoş, am voie sa-mi placă unii oameni iar alţii nu.

Acestea fiind zise, de-a lungul vremii am avut şi eu păreri, bune sau proaste cu privire la ceea ce ma pricep puţin. Atat. Ba chiar aş putea sa spun ca am depăşit un pic sfera părerologilor si am militat pentru ideile pe care le susţin. Repet again, fără nici o implicare a politicului vietii. Că s-a nimerit uneori ca ideile pe care le-am susţinut sa se afle pe tabloul uni partid sau altul, mă lasă rece. Mai exact, d-aia nu mai pot eu ca unii se aşeaya pe un val si le pică precum o mănuşa anumite măsuri. In viziunea mea îs ale mele şi punct.

Sună ca naiba, nu?

Si cum tot mă chinui sa spun ce mă doare, dar imi iese greu din cauza a şpe mii de explicaţiuni pe langa, şi a faptului ca atât, pot neica nimeni fiind, reiterez, a nu ştiu cata oară ca nu sunt pesedistă. Dar daca mai sunt înjurată si mai primesc multă *m…psd* mă gândesc sa devin. Nu că ar interesa pe cineva lucrul asta. Nuuuuu. Ar fi cuantificata doar la vot, când un buletin în plus se va duce acolo.

Dar nici nu pot sa spun că mă disociez de ideile pe care le susţin si pe care se nimeri să le susţina si mnealor. Că nu mă pot disocia de lucrurile bune doar pentru ca e mai frumos circul în partea cealaltă.

Revoluţionari cum suntem de vreo 30 de ani am învăţat sa arătăm cu degetul si să urlăm din toţii rărunchii cu privire la lucruri, fapte sau situaţii pe care nu le cunoaştem. Dar e frumos, nu????

Iar astazi scriu chestia asta doar pentru ca m-am săturat de înjurături, de invective, de adjective substantivale ce nu pot fi reproduse pentru ca am afirmat ca nu-mi place Johannis, Kovesi sau Prună. Ca mi s-a luat de abuzuri, de minciuni, de manipulări si de faptul că sunt luată de proastă.

Nu zic că îs luaţi si alţii. Vorbesc in dreptul meu. Iar azi mi-a ajuns cuţitul la os. Bine naibii că nu cred in blesteme. Ca de eram mistică şi s-ar fi prins ceva, aveam vată in nas deja. :)))))))) Singurul lucru bun de se întâmplă fu acela ca am descoperit vinovatul.

R*aţi ai dreaq de pesedişti!!! Pentru ca fie vorba intre noi, dacă eraţi in stare, majoritate confortabilă având, treceaţi dreacului toate legile si ordonanţele vietii! Mă mânca în creier să spun asta! R*aţi ai dreaq de pesedişti, că de eram in locul vostru, până acum legile justiţiei erau in matca lor firească si funcţionale! Până acum aveam rapoarte clare cu privire la abuzuri iar vinovaţii cu nume si prenume scoşi in faţa. Până acum Codurile erau armonizate cu deciziile CCR si nu mai ne bălăcăream unii pe alţii, punând la indoială chiar si aerul de-l respiram.

R*aţi ai dreaq de pesedişti si de ratangii de şanse istorice de a face ceva notabil. Stiti care este diferenţa dintre voi şi mine? Nici una! Neica nimeni îs eu, neica nimeni sunteţi şi voi. Si mai există o diferenţa. Si abia asta devine notabilă. Ca va purtaţi si acţionaţi ca o mireasă abuzată sexual de un abuzator fara organ sexual. Iar eu nu is nici macar mireasă!!! nah…

Când o să deveniţi barbaţi poate mă anunţaţi in vreun fel. Până atunci, unu ca mine pe are nu l-aţi câştigat încă, adica un vot anulat, că in altă parte n-am unde să-l trimit, o să vă drăcuie. Si unul ca mine de va drăcuie, credeţi-mă că este mai important decât unul care urla pe strazi *m…psd* !!!!

De ce mi-e frica de Cristina Tarcea?

N-ar trebui, asa-i?Ca doara domnia sa este sefa Inaltei Curti. Ca doara prin domnia sa se infaptuieste justitia in patria noastra. Ca doara domnia sa este judecatorul suprem. #Judecatoruljudecatorilor. Cel mai judecator dintre toti judecatorii.

Observati cum incerc sa-mi elimin frica?

Ca ma tot intreb ce ratiuni au putut determina un asa discurs.

Si imi imaginez cum s-a trezit doamna judecator suprem in dimineata cu pricina, ravasita si dupa aia hotarata sa spuna lumii intregi Cosmarul. La un bilant. Ca in genere partenerii se invita la bilant intre ei.

Asta imi aminteste de parastasele romanesti. Cand ma punea mama sa fac lista cu invitatii. „Il chemam si pe cutarică. Si pe tușa Leana. Si pe nea Caisă. Ca is de-ai nostri”. Si făceam ditai pomana, pe principiul felicitarile, masa si dansul la caminul cultural. Sa nu se supere vreunul. Ca erau selectati dupa importanta.

Si uite asa veneau la masa, in amintirea mortului, cei fara de nevoi. Noi chemam neamurile si neamurile pe noi. Si iesea o paranghelie pe cinste.

Am divagat exemplificativ pentru ca asemanarile sunt izbitoare. Intre un bilant si-un parastas nu-i mare diferenta. Tot un fel de dare de seama. De cele mai multe ori mincinoasa. Si pompoasa.

Ce baiat bun a fost mortul! Cum a facut el toata viata numai bine! Si el a fost un nemernic toata viata.

Asa si cu bilantul institutiilor. Dupa o adunare din asta iti vine sa te inchini si sa-ti faci religie din activitatea paraditorilor.

E, in contextul asta ateriză si doamna Tarcea cu discursul. Teatral. Artistic. Insotit de gesturi anatomice dureroase pentru a da operei oratorice sens.

Domnia sa, dupa incurcatul paltoanelor cel mai probabil, a avut un vis. In general visele is frumoase. Proiectiile mintii noastre despre ce am vrea sa fim. Sa devenim. Sau sa avem.

Eu de 5 ani visez un Hammer rosu. Inca mai sper…

Asadar, doamna judecator visă Impostorul. La pachet cu impostura. Nu stiu in ce context ca n-am inteles. De fapt n-am inteles nimic. Doar m-am speriat de moarte ascultand-o cum deapana dureros un cosmar halucinant despre tenebrele justitiei pe care o conduce.

Atat pot eu. M-am straduit. Am ascultat. Am cautat valente. Am studiat ceva simbolistica. Am zis ca trebuie sa existe o cheie. Nope. Nu mi-a iesit.

Recunosc ca la un moment dat am zis ca poate fi consecinta sindromului „trecea elefantul ciclam prin sufragerie”.

Si dupa aia am avut o revelatie. Mi-am dat seama ca doamna Tarcea este mare fan ABBA.

Va amintiti piesa aia absolut geniala a celor de la ABBA? I have a dream….

Si ca sa-mi vindec frica, de un numar de zile ma chinui sa pun pe portativ discursul domniei sale. In coautorat, evident. Domnia sa textul si eu muzica.

I have ă cosmaaarrrr…

Cu toate aceste argumente imbatabile, mie mi-e frica de Cristina Tarcea. Fiindca are vise nene. Cosmaruri chiar. Cu impostori. Cu impostura. Si astea sunt premonitii. Daca viseaza intr-o noapte ca suntem atacati de hoarde, da’ ce zic eu hoarde, cohorte de impostori, de hoti, de talhari si se materializeaza?

Ca oamenii astia cu puteri paramegasupernormale, fumatori de pipa au un talent incontestabil de a modifica realitatea inconjuratoare pana la a face sa para real orice vis. Nah,…

Ce s-ar face tara fara Danilet? Dar planeta?

Am aflat si eu in urma cu doua zile, in calitate de cetatean onest al tarisoarei mele ca Tribunalul Cluj, la ceas de zi, a initiat procedura de revocare a doua judecatoare, membre CSM, pe numele lor Gabriela Baltag si Evelina Oprina, reprezentante ale tribunalelor in Consiliul Superior, era gata sa zic suprem, al magistraturii. Era gata, dar n-am zis…

Curioasa din fire, am vrut sa vad ce si cum. Si invariabil, am dat peste omniprezentul domn,in tot si-n toate numit Cristian Vasilica Danilet. Pe numele mic Cristi. Adica, respectuos denumit in continuare dl judecator Danilet.

Stiu, fac misto. Dar oricat mi-as dori din pozitia de cetatean #siatat, nu-mi iese altfel. Si pentru ca nu suntem cu totii destepti precum domnia sa, imi asum ca s-ar putea sa gresesc pe alocuri. Dar cum eu n-am nici in clin nici in maneca stanga cu vreo obligatie de rezerva, consider ca tocmai mi-am castigat dreptul sa nu tac atunci cand civismul din mine da pe din afara.

Or, puterea exemplului a functionat, motiv pentru care procedez in consecinta. De la remarcabilul judecator CV Danilet am invatat in ultimii ani ca nu trebuie sa taci. Ca trebuie sa ai opinii. Ca trebuie sa te implici acolo unde lucrurile nerezolvate necesita #rezolvarearezolvarilor. Ca trebuie sa iei atitudine, sa ai spirit si mai ales sa nu taci cand esti nemultumit.

E adevarat ca si la gradinita vorbeam mult si plangeam cand eram nemultumita. Diferenta tine de faptul ca mama era cesemeul meu si ma sanctiona absolut corespunzator.

CSM de azi, indeamna la un admirabil echilibru si da dovada de o nesperata toleranta de parca zici ca s-au scolit toti la Institutul Diplomatic. Acum, marturisesc onest ca mi-e greu sa inteleg si ce se petrece in interiorul forului reprezentativ al magistratilor, garantul independentei justitiei, dat fiind faptul ca la o privire atenta, de nespecialist, am impresia ca si domniile lor trec prin Marea Schisma.

Asadar, am facut ochii mari, pentru ca totusi initierea unei proceduri de revocare a doi membri CSM nu e de colo, si nu te intalnesti cu asa ceva in fiecare zi.

Am cautat Hotararea Adunarii Generale a Tribunalului Cluj sa vad cu ochii personali cum au calcat pe bec, facandu-l praf, cele doua judecatoare . Trebuie ca becul asta lumina plenar daca luam in calcul ca actiunea vine pe fondul unor proteste ale unui numar de magistrati, proteste ce inteleg ca au culminat cu anuntul deplasarii la Bruxelles a circa 30 dintre domniile lor, inarmati cu o jalba-n protap, asta amintindu-mi de plimbarile unor domnitori si boieri pe la Inalta Poarta.

A, si mai e ceva. Nasterea asistata si inregistrata la starea civila a Sectiei de Investigare a Infractiunilor din Justitie, contestata si hulita dar pare-se incadrabila in rigorile Mamei Constitutii, nastere ce a dat si inca da multa bataie de cap justitiei romanesti. Si-ti vine sa te intrebi asa in dodii, cui ii e frica de Virginia Woolf?

Si-am citit. Si-am mai citit odata Hotararea Adunarii Generale a Tribunalului Cluj. Si-am mai citit-o inca odata. Pana cand, mi-a trecut prin cap ideea ca ar trebui naibii sa-mi sterg contul de Facebook. Si de Instagram. Si de Google +. Si adresele de mail. Si sa nu ma mai duc vreodata in vreo emisiune televizata. Sa-mi scot din limbajul uzual termenul de procuror. Ca nu e voie. Sa nu mai indraznesc sa nu o plac pe Kovesi, ca treaba devine albastra. Ca procurorii sunt magistrati, ce naiba, chiar daca unii nu-s de acord. Chiar daca institutii europene nu-s de acord. D-aia mai spun cateodata despre Constitutie ca are capul spart intr-o parte…

Si cum mi-am amintit brusc ca nu-s membru CSM, mi-a trecut spaima, dar totusi nu pot sa nu ma gandesc ca intr-o buna zi, ceea ce-ai facut sau ce-ai zis in urma cu 2, 3, 4 sau 5 ani se poate intoarce impotriva ta intr-un mare fel. Si poti sa devii revocatul. :)))

In fine, si scriu aceasta carte eu/Caprarul Nicolae, pentru ca cele doua judecatoare, in speta Gabriela Baltag si Evelina Oprina, au respectul si aprecierea mea. Din multe motive. Unii dintre voi le stiti. Le-ati urmarit in ultimul timp si probabil ati observat ca alaturi de alti magistrati si-au adus un aport considerabil la modificarea legislatiei. N-am sa dezvolt pentru ca sunt informatii publice.

Iata ce au descoperit judecatorii Tribunalului Cluj.

„Mai mult chiar, toate declaratiile doamnei judecator (n.n Gabriela Baltag) au fost in sensul ca modificarile aduse Legilor Justitiei nu afecteaza independenta Justitiei, contrar opiniei largi a judecatorilor si procurorilor, precum si organismelor internationale care au criticat vehement aceste modificari„.

„Doamna judecator a acceptat existenta pe Facebook a grupului public „Alaturi de Gabriela Baltag”, grup care are peste 4.000 de membri si care promoveaza formatiuni politice si sprijina candidati pentru functii publice cu caracter politic, permitand astfel folosirea prestigiului sau imaginii sale in scopuri politice.”

Halucinant, nu? Daca 4000 de oameni creeaza un fan club, uite asa, le place lor nu stiu ce, devine motiv de revocare. Daca n-ar fi de plans as rade spasmodic…gandindu-ma cum lumina lumii as putea sa previn sau sa impiedic existenta unui grup pe Facebook despre care nu stiu mare lucru pentru ca nu-l gestionez. Si ca gramada sa aibe varf, Gabriela Baltag nu are cont de facebook. Bine, cu asta nu sunt de acord. Cum poti sa traiesti in anul de gratie 2019 fara facebook? Cand altii, din aceeasi breasla, sunt in stare sa scrijeleasca si pe scoarta copacilor despre existenta lor.

In august 2018Baltag a cerut demisia procurorului general pentru ca acesta nu ar fi comunicat membrilor CSM existenta Protocolului dintre Ministerul Public si SRI din anul 2016.”

„In luna decembrie 2017, impotriva opiniei intregului sistem de justitie, in cadrul dezbaterilor despre modificarile la Legile Justitiei, a declarat in mod public ca e binevenita Sectia de Investigare a Infractiunilor din Justitie.”

Intregul sistem de justitie? Pai nu era intreg sistemul macar pentru faptul ca Gabriela Baltag si Evelina Oprina plus altii au fost de acord cu crearea sectiei. :))))).

Mai sunt acuzate de atitudini lipsite de respect, suspiciuni cu privire la arhiva SIPA, suspiciuni cu privire la actiunile penale ale procurorilor impotriva judecatorilor, etc.

Numai teme de interes, nu? Una mai interesanta decat alta!

Cea mai nastrusnica dintre acuzatii mi s-a parut a fi adusa judecatoarei Evelina Oprina, si n-am sa o descriu ci am sa iau pasajul din hotararea tribunalului si sa-l asez aici spre hilara delectare.

„In mod repetat, in sedintele Plenului CSM incalca secretul votului: astfel, in mod repetat ii arata membrului CSM Chelaru, reprezentant al societatii civile, modul in care acesta trebuie sa voteze – a se vedea de exemplu, inregistrarea sedintei din 2.10.2017 de la minutul 77-78.”

Cumva asta imi aminteste de paraciosii din clasele mici. N-are sens sa mai comentez pentru ca de afundam in ridicol.

Ei bine, liderul declarat al acestor miscari de strada, proteste tacute cu o coala A4 in mana prin fata tribunalelor soldate cu oaresce suspendari de activitate este vocalul judecator Cristi Vasilica Danilet. Cu el am inceput, cu el vreau sa termin. A carei buna credinta nu o pun la indoiala. Altceva pun la indoiala serios cu privire la domnia sa, pe langa prodigioasa activitate cu iz politic declarat. Dar n-o zic pentru ca imi amintesc faptul ca la un moment dat a amenintat toata suflarea cu plangeri penale. Iar incredere in actul de justitie in atare conditii nu mai am. Cine are minte sa priceapa…

Si cum la misto nu ne intrece nimeni, tocmai descoperim ca drumul la Bruxelles al celor 30 de magistrati manati in lupta de catre dl Danilet va fi cu peripetii. Sa speram ca jalba va ramane acolo. Macar protapul salvator sa se intoarca.

E, in bunul mers al lucrurilor, aveti mai jos o mostra subtil de nesimtita de achiesare la celebra usa a cortului.

Ce-ar mai fi de spus? Sa vorbim despre atitudini? Despre suspiciuni? Despre educatie? Sau, despre sanatate mintala? Sau despre abuzuri? Sau despre hotarari de tribunal?

Mai are sens sa analizam? Mai are vreun rost sa discutam despre texte de lege? Despre respectul cuvenit justitiei? Nu. Nu mai are…

Asadar, daca un tribunal a putut sa nasca asa ceva, daca Doamne fereste celelalte tribunale din tara isi vor insusi solicitarea asta de revocare, eu de maine apelez la stabor. Imi inspira mai multa incredere.

Arestarea nelegala, devenita ireal legala intre timp…539 cpp, o gluma proasta…

Aveam de gand sa scriu un text cu pretentii de analiza. Nu mai am pretentii. Prefer sa mai fiu in stare doar sa fac analize, indiferent de natura lor. Sunt si voi ramane subiectiva cu privire la cauzele avand ca obiect reparare erori judiciare.

Drept pentru care este extrem de greu sa-mi pastrez coerenta si sa vorbesc despre texte legale ce nu mai au pic de moralitate in continutul lor.

Mult disputatul art.539 alin.2, este transat ca la sah. Fostii arestati achitati intre timp, sau dupa foarte mult timp, exceptand euforia solutiei de achitare cu greu probabil  obtinuta, in limbaj nejuridic, nu vor mai primi nimic. Adica, nu vor mai fi despagubiti pentru nedreptatea pe care propriul stat, sau agentii lui i-au cauzat-o.

Si mai simplu, daca faci puscarie nevinovat, cu exceptia unei strangeri de mana si pupaturi de la prieteni si familie, un alt soi de satisfactie echitabila nu mai primesti. Ce daca ai fost arestat, ce daca ti s-a distrus viata, statul tau dispune de destinul tau. Punct.

Povestea despre care vorbesc, incercand sa ma departez cat pot de exprimarea tehnica, a fost transata printr-o Decizie a Curtii Constitutionale ce poarta nr.48 din data de 16.02.2016 si continuata, dupa cate observ tot la insistentele Curtii de Apel Timisoara (din ratiuni care imi scapa si nici nu ma mai privesc) cu solutia data in  recursul in interesul legii de catre ICCJ (Decizia 15/2017), ambele ocupandu-se savant de textul art.539 alin.2 din Codul de procedura penala.

De ce Curtea Constitutionala a decis sa respinga o asemenea exceptie, ma depaseste. Si cred ca ne depaseste pe multi, juristi fiind in speta cu totii. De ce instanta de control constitutional a respins o exceptie de neconstitutionalitate, pe care in urma cu cativa ani o admisese pe aproape acelasi text (din vechiul cod; n.n. art.504 cpp), nu stiu sa raspund. Nu-mi permit sa raspund, nu vreau sa raspund…pentru ca as putea sa am raspunsuri ce contravin ordinii de drept….

Curtea reține că dispozițiile art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt similare prevederilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968, care au fost suspuse controlului de constituționalitate prin Decizia nr. 417 din 14 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.044 din 11 noiembrie 2004, Decizia nr. 221 din 21 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 17 iunie 2005, și Decizia nr. 78 din 5 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2008, prin care s-a constatat că textul de lege criticat este o concretizare a principiului constituțional prevăzut de art. 52 alin. (3) din Constituție, conform căruia „Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii [… ]” și, pe cale de consecință, realizarea dreptului la repararea de către stat a pagubei cauzate prin erorile judiciare are loc în condițiile legii. Prin aceleași decizii, Curtea a reținut că prevederile art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968 nu numai că nu îngrădesc accesul liber la justiție, ci instituie tocmai normele procedurale necesare exercitării acestui drept, fiind în deplină concordanță și cu dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (2), în temeiul cărora procedura de judecată este prevăzută numai prin lege. De asemenea, Curtea a statuat în aceleași decizii că reglementarea expresă a actelor procedurale prin care se constată încălcarea libertății individuale nu este de natură a limita accesul liber la justiție al acelor persoane care nu se regăsesc în unul din cazurile enumerate în art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968, acestea având posibilitatea de a-și valorifica dreptul în justiție pe alte căi legale, dar în condițiile legii și urmând procedura prevăzută de lege. „

In viziunea mea, textul de mai sus a fost struto-camila ce a permis CCR sa si poata da cu stangul in dreptul de dragul de a o face. Apai daca impui obligatii instantei de judecata onor CCR,  indica-i legiuitorului sa inventeze si instrumentele necesare in acest sens.

Or, drept va spun ca decizia ICCJ nu ma mai da pe spate. In nici un fel. Era fireasca, avand in spate controlul constitutional pe text. ICCJ doar s-a jucat cu vietile celor pe care le mai abramburise candva…devenindu-i extrem de facila interpretarea pe modelul „asa vrem noi, asa decidem noi”…

Inca odata spun, ca actiunile de reparare erorii judiciare se resping pe banda. Se vor respinge in continuare. Pentru ca este legal in acest moment sa fie respinse. Pentru ca exista text care permite acest lucru. Dar nu este moral. Stiu, aveti sa spuneti ca nu tot ce este legal este si moral, si nu tot ce este moral este si legal…

Fuck off, domnilor si doamnelor magistrati al caror creier cu iz juridic si inflexiuni penale ati putut gandi pana acolo.

Si pentru ca Regina Constitutia spune ca justitia se face prin Inalta Curte si celelalte instante, as intreba-o retoric pe fosta sefa a ICCJ, actualmente judecator constitutional, cum ar fi inghitit povestea asta, daca in celebrul dosar in care domnia sa a fost parte, e-adevarat, vatamata, lucrurile se intorceau invers si  ar fi fost condamnata. Probabil pe nedrept. Intrebarea este un exercitiu ipotetic sau o eventuala speta scoala…nu astept raspunsul pentru ca il stiu. Ne-am fi aflat in fata unei lectii de drept veritabil, lectie pe care o dau toti cei care la un moment dat soarta ii arunca in partea cealalta a baricadei.

M-am saturat de voi pana in gat! M-am saturat de interesele voastre viitoare pe care le aparati strasnic pentru ca nu cumva sa calcati pe bec…Oricum ati calcat pe bec de mult. Intreg sistemul…

Nu mai am incredere in actul de justitie si nici in voi, facatorii lui…Oamenii se supun legii pentru ca legea sa se intoarca impotriva lor. Cu texte legale si constitutionale.

In fata infatuarii de care ati dat si dati dovada, si fac referire la un procent trecut cu mult de jumatate din numarul judecatorilor si procurorilor (specially), nu se va mai inclina nimeni. Cel mai dramatic timp este acela in care omul isi pierde si frica si respectul fata de cel care face justitia. iar timpul ala se pare ca nu este departe, daca nu schimbati directia de mers.

Eu nu va urez nimic. Pentru ca respectul meu l-ati pierdut. De frica nu mai vorbesc. Cat despre incredere, n-as vrea sa va spun ca prefer staborul…Aia par mai intelepti…sau cel putin deciziile lor…

  • acest text a fost scris la nervi; nu este un pamflet ci o gramada de nervi;
  • mai jos Decizia CCR 48/16.02.2016
  • nu ma mai obosesc sa caut si decizia 15/2017 a ICCJ , e inutil…
  • inventati dracului remedii.

 

 

 

DECIZIE 48 16_02_2016

Despre onoarea nereperata…

Am ales sa revin inca odata asupra povestii cu solutia data de Curtea de Apel Ploiesti in dosarul sefei DNA in contradictoriu cu Antena 3 si cativa jurnalisti de acolo, avand ca obiect actiune in raspundere civila delictuala, ieri lovindu-ma doar suma acordata drept daune morale reclamantei Laura Codruta Kovesi, suma cifrata la in urma cursului valutar de astazi la 65.000 de euro. Despre lucrul asta am scris manifestandu-mi furia, motiv pentru care am fost taxata si etichetata, neargumentat intr-un mod destul de violent. Ba unii chiar m-au trimis la puscarie….ignorand probabil faptul ca am trecut pe acolo degeaba…

In momentul asta nu vreau sa vorbesc despre persoane si nici institutii media. Scot din context, pentru ca imi scria cineva mai devreme ca traim timpuri in care oricui i se poate intampla o nefacuta din asta, mai ales ca aflam in contemporaneitatea noastra ca unii se ocupa cu „paradeala” la cetateni. Lucrul asta ma uluieste. Repet, nu vorbim despre persoane ci doar despre situatii. Nu ma intereseaza institutia media, postul de televiziune sau jurnalistul/jurnalistii implicati. Ma uit doar la pericolul creat de solutiile unor judecatori diletanti. Si cunosc destui…

Asadar, curiozitatea m-a determinat sa citesc minuta solutiei. Si sa ma infurii din nou. Completul de judecata al Curtii de Apel Ploiesti pe langa suma considerabila acordata pe post de daune morale pentru reperarea onoarei sefei DNA, obliga respectivul post ca la fiecare buletin informativ sa-si ceara scuze public nu stiu pentru ce, ca textul pentru prezentarea scuzelor nu l-au trecut in minuta :)))))))). Adica, astia fiind televiziune de stiri au buletine informative cam din ora in ora cumva. Vreau sa vad chestia asta pusa in practica, pentru ca abia atunci am sa lesin de ras. Vazand cum orice buletin de stiri incepe cu: Ne cerem scuze public in sensul reperarii onoarei sefei DNA!

Si atunci, imaginati-va ca si eu la randu-mi am cerut publicarea hotararii, si eu am solicitat scuze public din partea statului meu care mi-a „tavalit” viata, familia, onoarea demnitatea si o alta multime de drepturi. Si nu le-am primit. Si jur ca inca as avea nevoie de ele. In aceleasi conditii de echitate. Pe un post de larga audienta, indiferent care ar fi acela, din ora in ora, statul meu sa-si prezinte scuze public pentru ca m-a paradit.

Sau macar sa recunoasca in vreun fel ca sunt cetatean de rangul 5 si nu se aplica scuzele publice. Acestea sunt primite doar de catre cei de rangul 1.

Si in felul acesta am sa inteleg ca raman cu onoarea nereperata.

Am sa pot dormi linistita vreodata in timpul ramas din viata mea?

 

 

O sedinta CSM vazuta de pe celalalt trotuar…

Deunazi, privind mai mult decat contrariata si a nu stiu cata oara o sedinta a CSM, inalt for al magistratilor din Romania am trecut prin cateva stari posibile. Finalitatea cumulului de stari, oricat de importanta a parut a fi continutul sedintei cu pricina a fost o spasmodica stare de ras. Pentru ca nu mai are sens oameni buni sa plangem dat fiind faptul ca platim un tribut ancestral combinatiei dintre paine si circ.
Cum spuneam, pentru ca tebuie sa spun si ii accesibila oricui inregistrarea,fac vorbire aci despre sedinta CSM din 9 noiembrie a anului de gratie in care ne aflam, aceea in care respectabila institutiune dadu aviz negativ pe deja celebrele si mult disputatele legi ale justitiei. Pentru ca la cat vant de schimbare a batut peste ele, nici macar nu mai stim care ii continutul lor final. Sau ce mai sunt ele dupa atatea avizari.
Ca un om cat de cat obisnut , cu ceva pretentii de normalitate si oaresce interes pentru problemele sociale ale tarisoarei in care subzist, si cu nitica scoala, nu multa ca strica, dar cu un interes justificat si chiar provocat pentru actul de justitie, cum spuneam, m-am asezat in fata monitorului si am participat cu mintea live la sedinta cea pricinoasa.
Si cum is o individa conclusiva uneori, n-am sa vorbesc despre lucrurile dezbatute deja in sfera asta de interes, ci am sa scriu aci despre socul pe care l-am avut urmarind cu sufletul la gura derularea acestei povesti cu iz juridic cu privire la un singur aspect intamplat.
Prima chestiune sesizata larg fu agresivitatea limbajului. Pe alocuri chiar rautatea lui. Basca mistourile aferente. Si mi-am zis in mintea mea ca reprezentantii magistratilor, fie ei judecatori sau procurori, au un simt al umorului remarcabil. Ridicat la rang de misto. Glume cu iz suburban si penal. Deformatie profesionala mi-am zis…
Trecand peste stilul absolut delicios am ajuns intr-un moment in care Presedinta Inaltei Curti de Casatie si Justitie asezata scaun langa scaun cu Ministrul Justitiei, personaje extrem de importante in cheia acestei sedinte, ataca cu un discurs vrut a fi ironic ordinea de zi. Si ce aflu eu, si probabil si altii de la doamna judecator, al mai judecator dintre toti, ca doara este presedinta instantei supreme; aflu siderata ca doamna nu stia de ce se afla acolo; nu stia ce este chemata sa avizeze, pentru ca aflase domnia sa din presa, da..da..din presa, ca ministrul de resort dus cu treaba La Bruxelles banuiesc, nu stiu ce mantocarise domnia sa pe acolo mintindu-i pe internationalii aia cu privire la legile justitiei romanesti si nevoia cronica de reforma a acesteia.
Revolta doamnei o detectai ca fiind una serioasa, demna de Caragiale in scrierile lui. Dupa ce m-am dezmeticit, lovita in plex de framantarile magistratului suprem, m-am intrebat de ce Dumnezeu domnia sa nu stie ce are de avizat in ziua aia. Pai, ori a ajuns tarziu si n-a avut timp sa citeasca, ori n-a fost informata corespunzator de catre secretara, ori…chiar nu stia ce acte normative numite generic legile justitiei are in fata.
la finalul discursului ironico-interogatoriu, sub privirea obladuitoare si aparent calma a ministrului de justitie mi s-a blocat mintea. Si-am mirosit un potential conflict intre doua personaje cheie ale actului de justitie.
Momentul hilar a fost salvat de nervii deloc proverbiali ai ministrului de justitie, profesor universitar, pedagog de scoala veche, ce n-a mai rezistat alegatiilor doamnei supreme si pe un ton corect din punct de vedere tehnic, dar usor iritat a venit cu cateva replici de zile mari. Dar in egala masura extrem de sugestive, catre directe adresate auditoriului si specially doamnei ICCJ.
Pentru a nu strica farmecul si spumosenia acestora, am sa le redau mai jos, asa cum au sunat din gura ministrului ca raspuns la intrebarea celui mai inalt magistrat care nu stia ce trebuie sa avizeze.Care nu avea certitudini si era confuza.

„Fiecare este liber sa inteleaga ce vrea,fiecare este liber sa inteleaga ce poate, si fiecare este liber sa se exprime astfel cum coordonatele profesionale si personale ii permite.
Dvs ati lucrat in MJ, daca ar fi sa va dau o replica, si stiti sau ar fi trebuit sa stiti, eu prezum ca stiti, faptul ca nu te duci in fata unor inalti oficiali sa vorbesti despre ce era sa fie…Nu m-am dus sa fac istoria procesului legislativ ci actualitatea procesului legislativ” – incheie apoteotic domnia sa.

Inteleaga, vorba ministrului, fiecare ce poate, fiecare ce vrea sau ce e liber si lasat sa inteleaga…
Restul a fost can-can cu iz de scandal, produs in interiorul institutiei care ar trebui sa fie garantul independentei justitiei. Nervi, istericale, argumente contondente, violenta verbala, o mana de oameni liberi pusi la munct de furia celorlalti de is mai multi,si intr-un final dupa 3 ore de travaliu, iesi copilul mort si avizul negativ pentru legile justitiei.
Traiasca actul de justitie! Traiasca avizul oricare ar fi el! Halal reforma sa ne fie!!!